Este binecunoscut faptul că pisicile domestice urăsc să se ude. De la săriturile frenetice din cadă până la reacția bruscă de retragere la contactul cu vaporii pulverizați dintr-o sticlă, pisicile și apa par a fi mereu în conflict.
Însă de ce întâmplă acest lucru? Nu există un studiu științific care să fi studiat în mod specific relația pisicilor cu apa, dar există câteva potențiale indicii în istoricul biologiei și evoluției acestor feline. Se pare că strămoșul pisicilor domestice de astăzi, pisica sălbatică africană (Felis silvestris lybica), ar fi jucat un rol important în motivul pentru care pisicile domestice evită apa.
Unele feline sălbatice, precum tigrii, pisicile pescare și jaguarii, preferă să înoate pentru a scăpa de insecte, a se răcori și chiar a-și ataca prada. Însă pisica sălbatică africană trăiește predominant în medii deșertice, unde rareori întâlnește corpuri mari de apă sau înoată. Aceste pisici nu vânează în apropierea apei sau în apă. Cea mai mare parte a dietei lor este formată din animale de uscat, așa cum sunt rozătoarele. Așadar, nu este surprinzător faptul că pisicile domestice nu caută apa – specia nu a evoluat în apropierea apei.
Cu toate acestea, unii oameni de știință nu sunt ferm convinși de această teorie. Faptul că un animal provine din deșert nu înseamnă neapărat că el se teme de apă, iar arealul pisicilor sălbatice africane include și o serie de zone mai puțin aride, ceea ce sugerează că unii membri ai speciei pot întâlni apa în timpul vieții lor.
Jennifer Vonk, expertă în cogniție animală la universitatea din Oakland, Statele Unite, aduce în discuție un alt motiv pentru care pisicile domestice nu iubesc apa: udarea este inconfortabile din punct de vedere fizic și le poate perturba simțul mirosului. Blana lor se îmbibă cu apă și face mișcările mai dificile, ceea ce generează o senzație de vulnerabilitate.
În plus, apa poate masca mirosul natural al unei pisici sau poate aduce cu ea mirosuri noi, la care pisicile sunt sensibile. De asemenea, poate ascunde feromonii naturali ai pisicii, fapt care creează disconfort.
În cele din urmă, ura pisicilor față de apă s-ar putea să nu provină dintr-o singură sursă – cel mai probabil este o combinație de mai mulți factori.
În acest sens, experiențele timpurii ale unui pisoi ar putea juca un rol important în modul în care acesta percepe apa pentru tot restul vieții. Deși nu există studii specifice care să ateste dacă expunerea pisoilor la apă îi face să o aprecieze mai mult atunci când devin adulți, experții în pisici știu că expunerea pisoilor la diferite imagini, sunete, mirosuri, texturi și experiențe îi ajută să devină adulți mai încrezători. Acest proces se numește socializare și s-ar putea aplica și apei.
Sursa: Live Science