Virusul imunodeficienței umane (HIV) este un virus care atacă sistemul imunitar al organismului, în special globulele albe denumite limfocite T (celule CD4). HIV distruge aceste limfocite, slăbind imunitatea unei persoane în fața unor infecții, cum ar fi tuberculoza și infecțiile fungice, infecțiile bacteriene severe și unele forme de cancer.
Dacă HIV nu este tratat, poate duce la SIDA (sindromul imunodeficienței umane dobândite).
Clasificare
HIV face parte din genul Lentivirus din cadrul familiei Retroviridae. Lentivirusurile prezintă în comun numeroase trăsături morfologice și biologice. Aceste virusuri infectează numeroase specii și provoacă boli de lungă durată, cu o perioadă de incubație lungă.
Virusul imunodeficienței umane este un virus cu ARN monocatenar, încapsulat într-o anvelopă virală. După pătrunderea în celula-țintă, genomul ARN este convertit în ADN dublu-catenar cu ajutorul unei enzime codificate de genomul viral numită revers-transcriptază. ADN-ul viral rezultat este apoi încorporat în nucleul celulei și este integrat în ADN-ul celulei cu ajutorul altei enzime virale numită integrează și al cofactorilor celulari.
După integrare, virusul poate rămâne în stare latentă pentru o perioadă lungă, evitând astfel detectarea de către sistemul imunitar al gazdei. Această stare de latență poate dura până la zece ani, perioadă în care virusul nu produce niciun simptom.
Au fost identificate două tipuri de HIV: HIV-1 și HIV-2. HIV-1 este virusul descoperit inițial și este mai virulent și mai infecțios decât HIV-2, fiind cauza majorității infecțiilor cu HIV la nivel global. HIV-2 este mai puțin infecțios și este întâlnit predominant în vestul Africii.
Structură și genom
HIV are o structură diferită față de alte retrovirusuri. Are o formă aproximativ sferică și un diametru de circa 120 nm, de 60 de ori mai mic decât cel al unei celule sanguine roșii. Genomul său este format din două copii ale unei molecule de ARN monocatenare care codifică cele nouă gene ale virusului, protejate de o capsidă conică formată din aproximativ 2.000 de copii ale proteinei virale p24.
ARN-ul viral este strâns legat de proteinele nucleocapsidei (p7) și enzimele necesare pentru dezvoltarea virionului, cum sunt revers-transcriptaza, proteazele, nucleazele și integraza. Capsida este înconjurată de o matrice formată din proteina virală p17, care asigură integritatea virionului.
La rândul său, matricea este înconjurată de anvelopa virală, formată dintr-un bistrat lipidic provenit din membrana celulei-gazdă. Anvelopa virală conține proteine ale celulei-gazdă și relativ puține copii ale proteinei anvelopei HIV, care constă dintr-o calotă formată din trei molecule cunoscute sub denumirea de glicoproteina (gp) 120 și o tulpină formată din trei molecule de gp41 care ancorează structura în anvelopa virală.
Virionul virusului imunodeficienței umane (HIV). | Sursa: THOMAS SPLETTSTOESSER / WIKIMEDIA COMMONS (CC BY-SA 4.0)
Proteina anvelopei, codificată de gena virală env, permite virusului să se atașeze de celulele-țintă și să fuzioneze cu membrana acestora, ceea ce duce la eliberarea materialului genetic viral în celulă și inițierea infecției.
Genomul HIV conține cel puțin șapte elemente structurale (LTR, TAR, RRE, PE, SLIP, CRS și INS) și nouă gene (gag, pol și env, tat, rev, nef, vif, vpr, vpu și, uneori, o a zecea genă numită tev, care reprezintă o fuziune a tat, env și rev), care codifică 19 proteine. Trei dintre aceste gene, gag, pol și env, conțin informațiile necesare pentru formarea proteinelor structurale ale noilor particule virale. Celelalte gene, tat, rev, nef, vif, vpr și vpu (sau vpx în cazul lui HIV-2), sunt gene reglatoare pentru proteinele ce controlează abilitatea lui HIV de a infecta celulele, a produce noi copii virale și a produce boala.
De unde a apărut HIV?
Infecțiile cu HIV la om au apărut de la o specie de cimpanzeu din Africa Centrală. Virusul de la cimpanzeu (denumit virusul imunodeficienței simiene – SIV) probabil că a ajuns la oameni atunci când aceștia au vânate primatele pentru carne și au intrat în contact cu sângele lor infectat.
Studiile arată că virusul ar fi trecut de la cimpanzei la oameni tocmai de la sfârșitul anilor 1800. În decursul timpului, HIV s-a răspândit încet în Africa, iar apoi în alte părți ale lumii. Se știe că virusul există în Statele Unite ale Americii de la mijlocul anilor 1970.
Care sunt simptomele infecției cu HIV?
Mulți oameni nu prezintă niciun simptom al infecției cu HIV în primele luni de la infectare și ar putea să nu știe că sunt infectați. Alții pot avea simptome asemănătoare cu cele ale gripei, cum ar fi febră, dureri de cap, dureri în gât sau erupții cutanate. Totuși, în aceste prime câteva luni virusul este cel mai infecțios.
Pe măsură ce boala progresează, simptomele devin mai extinse și mai pronunțate. Ele pot include umflarea ganglionilor limfatici, scăderea în greutate, febra, diareea și tusea. HIV slăbește capacitatea organismului de a lupta împotriva altor infecții, iar în lipsa tratamentului, oamenii vor deveni mai susceptibili la alte boli grave, cum sunt tuberculoza, meningita criptococică, infecțiile bacteriene și unele forme de cancer, inclusiv limfoamele și sarcomul Kaposi.
Care sunt stadiile infecției cu HIV?
Atunci când oamenii infectați cu HIV nu sunt tratați, boala avansează în trei stadii. Însă medicamentele împotriva HIV pot încetini sau chiar opri dezvoltarea bolii.
Stadiul 1: infecția acută cu HIV
- oamenii prezintă o cantitate mare de HIV în sânge și sunt foarte contagioși;
- unii oameni prezintă simptome asemănătoare gripei; aceasta reprezintă reacția organismului față de prezența virusului; alți oameni pot să nu aibă niciun simptom în acest stadiu;
- stadiul acut al infecției poate fi diagnosticat doar cu ajutorul testelor antigen/anticorp sau de acizi nucleici.
Stadiul 2: infecția cronică cu HIV
- acest stadiu mai este numit infecție asimptomatică sau latență clinică;
- HIV este încă prezent, dar se reproduce cu o rată foarte scăzută;
- oamenii pot să nu aibă niciun simptom în acest stadiu;
- dacă nu se administrează medicamente împotriva HIV, acest stadiu poate dura mai mult de zece ani;
- oamenii pot transmite HIV în acest stadiu;
- la sfârșitul acestui stadiu, cantitatea de HIV din sânge (denumită încărcare virală) crește, iar numărul celulelor CD4 se reduce; pacientul poate avea simptome pe măsură ce nivelurile de virus din corp cresc, iar persoana intră în stadiul 3 al bolii;
- oamenii care iau medicamente împotriva HIV pot să nu ajungă niciodată în stadiul 3 al infecției.
Stadiul 3: sindromul imunodeficienței umane dobândite (SIDA)
- reprezintă cea mai gravă fază a infecției cu HIV;
- sistemul imunitar al oamenilor bolnavi de SIDA este atât de afectat, încât ei prezintă un număr tot mai crescut de boli grave, numite infecții oportuniste;
- oamenii sunt diagnosticați cu SIDA atunci când numărul celulelor CD4 scade sub 200 pe milimetru sau dacă dezvoltă anumite infecții oportuniste;
- bolnavii de SIDA pot avea o încărcătură virală mare și pot fi foarte contagioși;
- fără un tratament adecvat, bolnavii de SIDA supraviețuiesc până la trei ani.
Tratament
Infecția cu HIV poate fi ușor prevenită. Tratamentul antiretroviral eficient previne transmiterea HIV de la mamă la copil în timpul sarcinii, nașterii și alăptării. O persoană care urmează o terapie antiretrovirală nu va transmite HIV partenerilor săi sexuali.
Prezervativele previn transmiterea HIV și a altor infecții sexuale, iar profilaxia utilizează medicamente antiretrovirale pentru a preveni HIV. Circumcizia la bărbați este recomandată în țările cu incidență ridicată din estul și sudul Africii.
HIV este tratat prin terapia antiretrovirală care folosește unul sau mai multe medicamente. Această terapie nu vindecă HIV, ci reduce replicarea virusului în sânge și, implicit, încărcarea virală la niveluri nedetectabile.
Tratamentul antiretroviral permite persoanelor infectate cu HIV să ducă o viață sănătoasă și productivă. El funcționează și ca o metodă de prevenire eficientă, reducând riscul de transmitere cu 96%.