O stea neutronică se formează atunci când o stea masivă rămâne fără combustibil și intră în colaps. Regiunea centrală a stelei – nucleul – intră în colaps și determină fuzionarea protonilor și electronilor, ducând la formarea neutronilor. Dacă nucleul stelei este de 1-3 mase solare, neutronii astfel creați pot opri colapsul, ducând la formarea unei stele neutronice. (Stelele mai masive vor continua colapsul și se vor transforma în găuri negre.)
Acest colaps lasă în urmă cel mai dens obiect cosmic cunoscut – un obiect cu o masă cât cea a Soarelui comprimată într-o sferă de dimensiunile unui oraș. Aceste rămășițe stelare măsoară aproximativ 20 km în diametru.
Deoarece stelele neutronice își încep existența ca stele obișnuite, ele se găsesc în galaxie în aceleași locuri unde se întâlnesc și celelalte stele. La fel ca stelele, ele pot fi singure sau pot face parte dintr-un sistem binar.
Multe stele neutronice nu sunt detectabile deoarece pur și simplu nu emit suficientă radiație. Totuși, în anumite condiții, ele pot fi ușor observate.
O serie de stele neutronice au fost observate în centrul rămășițelor unor supernove, de unde emiteau radiații X. Mai des, însă, stelele neutronice se găsesc rotindu-se cu viteze amețitoare și având câmpuri magnetice extreme, cum este cazul pulsarilor sau magnetarilor. În cazul sistemelor binare, unele stele neutronice pot atrage materie de la steaua lor pereche, emițând radiație electromagnetică.
Pulsarii
Numeroase stele neutronice sunt observate sub formă de pulsari. Aceștia sunt stele neutronice care emit pulsuri de radiație la intervale de timp regulate, de ordinul milisecundelor sau secundelor.
Pulsarii prezintă câmpuri magnetice foarte puternice, care canalizează fluxurile de particule sub forma unor jeturi deasupra celor doi poli magnetici. Aceste particule accelerate produc fascicule de lumină foarte puternice. Adesea, câmpul magnetic nu este aliniat cu axa de rotație, astfel încât aceste fascicule de particule și lumină se rotesc odată cu steaua. Atunci când fasciculul de lumină ajunge în dreptul câmpului nostru vizual, vedem un puls de lumină.
Un pulsar poate fi comparat cu un far. Noaptea, farul emite un fascicul de lumină care străbate cerul. Chiar dacă lumina strălucește în mod constat, noi vedem fasciculul doar atunci când este îndreptat spre noi.
Magnetarii
Magnetarii sunt un alt tip de stele neutronice. Într-o stea neutronică obișnuită, câmpul magnetic este de trilioane de ori mai puternic decât cel al Pământului. Cu toate acestea, într-un magnetar, câmpul magnetic este încă de o mie de ori mai puternic.
La toate stelele neutronice, stratul exterior al stelei este menținut de câmpul magnetic, existând o legătură strânsă între cele două componente. Stratul exterior este supus unor tensiuni imense, iar o mică modificare a acestuia poate fi explozivă. Dar, din moment ce stratul exterior și câmpul magnetic sunt strâns legate, explozia se transmite mai departe în câmpul magnetic.
Într-un magnetar, unde câmpul magnetic este uriaș, mișcările stratului superior fac ca steaua neutronică să elibereze o cantitate mare de energie sub formă de radiație electromagentică. Un magnetar denumit SGR 1806-20 a suferit o explozie în care, doar într-o zecime de secundă, a eliberat mai multă energie decât a emis Soarele în ultimii 100.000 de ani.
Sursa: NASA.