Ce este o specie aflată în pericol de dispariție

publicat de Florin Mitrea
82 vizualizări
Rechini de recif

De la cea mai mică ciupercă până la cea mai mare balenă, speciile aflate în pericol au în comun un singur lucru: sunt amenințate cu dispariția. Indiferent dacă este vorba despre cactuși sau despre corali, aceste specii se confruntă cu amenințări în mediul lor de viață. Astfel de amenințări pot include pierderea habitatului, bolile și schimbările climatice.

Guvernele și organizațiile folosesc diferiți termeni și criterii pentru a descrie riscul de extincție al unei specii. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) este o organizație globală care colectează informații despre specii. IUCN clasifică toate speciile din lume în funcție de starea de sănătate a populațiilor acestora. O specie aflată în pericol poate fi clasificată drept vulnerabilă, periclitată (amenințată cu dispariția) sau critic periclitată (în pericol critic de dispariție). Toate aceste categorii arată că specia respectivă este în pericol de extincție. Între timp, guvernul Statelor Unite ale Americii utilizează proprii săi termeni: specie amenințată și specie periclitată.

Identificarea speciilor amenințate este primul pas înspre conservarea acestora. Pentru multe specii, activitatea de conservare începe cu Lista Roșie, creată de IUCN. Având sediul la Gland, în Elveția, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii deține cea mai cuprinzătoare descriere a stării de conservare a plantelor și animalelor expuse riscurilor.

Speciile amenințate și unde pot fi acestea întâlnite

Lista Roșie a IUCN descrie riscul de dispariție pentru peste 142.500 de specii. Unele specii, cum sunt ursul negru american sau arțarul roșu, nu sunt în pericol imediat. Din acest motiv, Lista Roșie le clasifică în categoria speciilor neamenințate cu dispariția. Speciile pentru care există indicii de pericol sunt clasificate drept specii potențial amenințate cu dispariția.

Peste 40.000 de specii din Lista Roșie intră în categoria speciilor vulnerabile, amenințate cu dispariția și în pericol critic de dispariție. Aceste categorii pot fi considerate drept un sistem de avertizare a riscului de extincție. Ne putem imagina că speciile vulnerabile, așa cum este panda uriaș, poartă o etichetă galbenă, în timp ce speciile aflate în pericol critic de dispariție, așa cum este rinocerul de Sumatra, poartă o etichetă roșie.

Specialiștii caută mai multe indicii atunci când încadrează speciile pe categorii. De exemplu, atunci când o populație este redusă sau în scădere, acesta constituie un prim indiciu. Experții se uită, de asemenea, la arealul speciei, adică la zona geografică în care aceasta trăiește. Poate că o antilopă nu mai este răspândită în savană așa cum era înainte. Sau poate că o zonă umedă de care o anumită plantă are nevoie este distrusă sau fragmentată. Toate acestea sunt indicii ale unor potențiale probleme.

Adesea, există informații insuficiente despre speciile rare sau puțin studiate. În aceste cazuri, experții încearcă să realizeze cele mai bune estimări pe baza informațiilor disponibile.

Speciile din Lista Roșie pot trece dintr-o categorie în alta, pe măsură ce oamenii de știință acumulează informații noi despre acestea. De exemplu, numărul rechinilor de recif din Caraibe este în declin din cauza pescuitului excesiv. Din acest motiv, în anul 2019 specia fost încadrată drept specie amenințată cu dispariția.

Piese ale unui puzzle

Fiecare specie joacă un rol în ecosistemul său, indiferent dacă este o moluscă sau o molie. Atunci când o specie dispare, planeta pierde o parte din biodiversitatea sa, pe care nu o va mai putea recupera niciodată.

Însă povestea balenei cu aripioare arată că se pot face lucruri atunci când o specie trebuie protejată. Vânătoarea în exces a împins această specie de balene până în pragul extincției. Apoi, în anul 1986, națiunile au căzut de acord să înceteze vânarea acestei balene. După câteva decenii, rezultatele acestei decizii au început să se observe: numărul balenelor a început să crească. În anul 2018, balena cu aripioare a trecut din categoria speciilor amenințate cu dispariția în cea a speciilor vulnerabile. Aceasta reprezintă un indiciu că specia este în curs de refacere.

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii