Majoritatea tumorilor canceroase acumulează mii de mutații potențial dăunătoare, dar, cu toate acestea, celulele continuă să se dezvolte. Un studiu computațional recent explică motivul pentru care acest lucru este posibil: tumorile cu un număr mare de mutații își reglează genele care minimizează proteinele pliate greșit, pentru a se proteja de propriile mutații.
„Aceste mutații se acumulează, foarte probabil, de-a lungul deceniilor, iar celulele canceroase au nevoie de o modalitate de a le face față”, spune biologul Christina Curtis, de la Universitatea Stanford, coautoare de studiului.
Pentru a dezvălui acest mecanism de copiere, Curtis și echipa sa au analizat expresia genelor la peste 10.300 de tumori umane asociate cu 33 de tipuri de cancer cuprinse în baza de date Cancer Genome Atlas. Cercetătorii au descoperit suprareglarea proteinelor chaperone (proteine care ajută alte proteine să ajungă la maturitate) și a proteazomului (complex proteic cu rol proteolitic, situat în citosol), fapt care previne apariția proteinelor pliate greșit și le degradează, în cazul în care acestea apar.
În continuare, cercetătorii și-au validat descoperirile folosind datele despre liniile celulare din Cancer Cell Line Encyclopedia. Liniile celulare au arătat modele de expresie similare, iar când echipa a calculat efectul de distrugere a genelor reglate, încărcăturile mutaționale mai mari s-au corelat cu viabilitatea celulară redusă. Aceste lucru sugerează că suprareglarea genelor protejează tumorile.
Descoperirile indică existența unei vulnerabilități generale în numeroase tumori, care poate fi exploatată, de exemplu prin utilizarea inhibitorilor de proteine chaperone sau de proteozom. Oamenii de știință au dezvoltat astfel de medicamente cu decenii în urmă, iar noile descoperiri ar putea ajuta la folosirea lor împotriva celor mai vulnerabile tumori.
Sursa: The Scientist