Câmpul magnetic al Soarelui este format din linii răsucite și împletite care se ridică de la suprafața sa și formează pete întunecare temporare denumite pete solare. În perioadele sale turbulente, Soarele aruncă în spațiu cantități imense de radiații, cum au fost cele care recent au creat aurore polare spectaculoase. Aceste furtuni solare, cele mai puternice din ultimele două decenii, au provocat perturbări ale sistemelor de navigație prin satelit.
Predicția cu acuratețe a furtunilor solare periculoase se bazează pe înțelegerea modului în care funcționează câmpul magnetic al Soarelui. Însă originea acestuia a rămas multă vreme învăluită în nceață, în ciuda zecilor de ani de observații.
O nouă similare a liniilor câmpului magnetic solar arată că activitatea din straturile periferice ale Soarelui produc un câmp magnetic la o adâncime de 32.180 de kilometri. Studiul a fost pulbicat în revista Nature. În plus, noua simulare a putut reproduce poziția petelor solare pe care astronomii le-au urmărit de pe vremea sondei Galileo.
Câmpul magnetic al Soarelui își are originea la suprafață
Teoriile anterioare sugerau că originea câmpului magnetic la Soarelui se află adânc în interiorul stelei, la circa 209.214 kilometri sub suprafață. Cu toate acestea, modelele de dinam solar, concepute pentru a reproduce dinamica liniilor de câmp magnetic și construite pe baza acestor teorii, prezic anumite caracteristici care nu au fost observate niciodată pe Soare, cum ar fi câmpuri magnetice mai puternice la poli, nu la ecuator.
Modelele vechi simulau mișcările plasmei superîncălzite între diferitele straturi ale Soarelui. Însă noul studiu simulează curgerea plasmei doar în straturile de la suprafața astrului. Cercetătorii spun că noua simulare este unică în sensul că ia în considerare câmpul magnetic deformat al Soarelui, caracterizat prin tipare de fluxuri plasmatice în interiorul și la exteriorul stelei denumite oscilații de torsiune. Aceste oscilații apar doar la suprafața Soarelui. Câmpul magnetic și oscilațiile de torsiune ar putea reprezenta manifestări diferite ale aceluiași proces fizic.
Plasma care se rotește
Pentru a-și dezvolta modelul, echipa a studiat datele de helioseismologie, care înregistrează vibrațiile Soarelui, pentru a determina modul în care gazul ionizat curge și este distribuit chiar sub suprafață. Vibrațiile de la suprafața solar pot fi utilizate pentru a deduce structura din interior.
Această structură poate fi asemuită cu o ceapă, cu straturi care alunecă unul pe lângă celălalt. Cercetătorii au modelat perturbațiile acestor fluxuri plasmatice și au descoprit că mișcările din straturile exterioare ale Soarelui sunt similare cu cele ale materiei care se rotește în discul de acreție al unei găuri negre. Iar această rotație generează instabilitate care, la rândul său, generează câmpul magnetic al Soarelui, spun cercetătorii.
Sursa: Astronomy.com