Apa este necesară tuturor formelor de viață, însă disponibilitatea sa poate fi limitată. În regiunile geografice cu sezoane secetoase, animalele se adună lângă puținele surse de apă dulce, deseori atingând densități foarte mari. În aceste locuri, multe animale din specii diferite ajung să bea apă din același punct, fapt care poate duce la transmiterea agenților patogeni între indivizi ai aceleași specii sau din specii diferite.
O echipă internațională de oameni de știință condusă de German Leibniz Institute for Zoo and Wildlife Research (Leibniz-IZW) sugerează că virusurile pot utiliza sursele de apă dulce ca vectori de răspândire la animale. Ipoteza-cheie a acestei idei este faptul că virusurile animale rămân stabile și infecțioase în apă. Cercetătorii au verificat această ipoteză prin prelevarea de probe de apă din ecosisteme din Africa și Mongolia cu sezoane uscate pronunțate și cultivarea virusurilor în aceste eșantioane de apă. Rezultatele științifice au demonstrat că ipoteza este posibilă și au fost publicate în Science of the Total Environment.
Distribuția apei dulci variază în funcție de regiunea geografică și de sezon, cu zone precum estul Africii și Asia Centrală având un pronunțat caracter secetos. Lipsa apei duce la aglomerări frecvente ale faunei sălbatice în vecinătatea surselor de apă.
Obiectivul cercetării științifice a fost de a determina dacă stabilitatea virală în sursele de apă este suficientă pentru ca unele virusuri de la mamifere să se transmită prin mediul acvatic. Herpesvirusurile de la ecvidee (EHV) au fost alese ca model, deoarece este cunoscut faptul că ele rămân stabile și infecțioase în apă timp de săptămâni, în condiții de laborator, iar aceste virusuri sunt des întâlnite la fauna sălbatică din Africa și Mongolia.
”Știam de la un studiu anterior, legat de zebrele africane, că ecvideele devin stresate atunci când sunt forțate să se aglomereze în timpul sezonului uscat. Când am analizat efectele stresului la zebrele din captivitate, am putut observa că acesta este asociat cu răspândirea EHV în mediu. Aceasta a sugerat că atunci când animalele sunt obligate să se aglomereze, ele devin stresate și răspândesc virusurile. Stresul funcționează ca un fel de semnal pentru ca virusul să ajungă în apă și să infecteze alți indivizi”, a declarat prof. Alex Greenwood, conducătorul studiului.
”Aglomerările ajută la explicarea unor rezultate stranii observate atât la animalele din captivitate, cât și la cele din libertate, cum ar fi infectarea speciilor non-ecvide cu EHV, ca de exemplu rinocerii”, explică dr. Peter Seeber, de la Leibniz-IZW, care a colectat probe de apă și de la zebrele din Africa. ”Dacă rinocerii se adapă din același loc cu ecvideele, atunci ei pot fi expuși la virus”, adaugă dr. Sanatana Soilemetzidou, de la Leibniz-IZW, care a colectat probe de apă și de la animalele din Mongolia.
Pentru a fi validat, întregul concept al apei ca vector viral s-a bazat pe demonstrarea faptului că EHV rămâne stabil în apa din mediu. ”Nu eram siguri la ce să ne așteptăm, având în vedere că creșterea virusurilor preluate din mediu este o adevărată provocare, datorită celorlalte microorganisme care pot apărea atunci când un virus este izolat”, comentează dr. Anisha Dayaram, autorul principal al studiului din partea Leibniz-IZW. Dayaram și colegii săi au reușit să realizeze acest lucru cu succes, folosind probe de apă colectate din Africa și Mongolia. În condițiile unei culturi de celule, cercetătorii au arătat că EHV se poate replica și rămâne infecțios.
Aceasta pare a explica de ce EHV arată o evoluție virală limitată. Virusurile tind să evolueze rapid, însă EHV se modifică puțin în timp și este surprinzător de stabil. EHV găsite în Africa și Mongolia sunt aproape identice cu cele de la caii domestici. Aceasta ar putea reprezenta o constrângere sau o stare de echilibru pentru EHV din corpurile de apă. ”Rezultatele noastre sugerează că stabilitatea EHV în apă ar putea fi o consecință a unui proces evolutiv îndelungat, care a făcut ca aceste virusuri să se adapteze la utilizarea apei drept vector”, explică dr. Alexandre Courtiol, cercetător la Leibniz-IZW.
Probabil că EHV nu este singurul virus care se poate răspândi prin apă. Studii ulterioare ar trebui să arate dacă și alte virusuri se pot folosi de apă în mod similar, ca vector pentru transmiterea la animale. De asemenea, studiul sugerează că înțelegerea dinamicii virale necesită mai mult decât studierea interacțiunii virus-gazdă și ar trebui să includă adaptările la transmiterea prin intermediul mediului.
Sursa: Phys.org.