Misiunea Juno a NASA durează peste așteptări

publicat de Florin Mitrea
28 vizualizări
Imagine de aproape a satelitului Europa al planetei Jupiter

Sonda spațială Juno a NASA a fost programată inițial să își încheie misiunea în anul 2018, după efectuarea a 34 de orbite în jurul lui Jupiter. Dar sonda parcurge acum cea de a 47 orbită. Nu este clar cât timp se va mai roti Juno în jurul gigantului de gheață, mai ales că ea se apropie tot mai mult de planetă și de radiația distructivă din magnetosfera acesteia.

Însă Juno este solidă, a declarat astrofizicianul Scott Bolton, investigatorul principal al Misiunii Juno, într-o conferință de presă ținută la Chicago, la reuniunea de toamnă a Uniunii Geofizice Americane. Sonda spațială este construită ca „un tanc blindat, iar scuturile sale rezistă”, a spus Bolton.

După intrarea pe o orbită largă în jurul lui Jupiter, în anul 2016, imaginile preluate de Juno au început să ajute rapid oamenii de știință să deslușească misterele planetei Jupiter, inclusiv salba de cicloane geometrice din jurul polilor și forma stranie a câmpului său magnetic. Juno a spionat furtunile pline fulgere de deasupra norilor planetei și a dezvăluit că Jupiter este singura planetă, în afara Pământului, pe care se formează halouri atmosferice generate de fulgere.

În anul 2021, Juno a zburat pe lângă Ganymede, una dintre lunile lui Jupiter. Ganymede este „scăldată de câmpul magnetic al lui Jupiter”, iar Juno a putut observa, printre altele, întrepătruderea liniilor de câmp magnetic ale planetei și cu cele ale lunii.

În septembrie, Juno o zburat pe lângă Europa, o altă lună a lui Jupiter, surprinzând noi detalii despre crăpăturile, crestele și benzile de pe suprafața acestei lumi înghețate. Acum sonda spațială este în drum spre Io, cea mai apropiată lună de Jupiter.

Chiar dacă Juno pare a fi solidă, sfârșitul său ar putea veni în două moduri: fie se va opri din funcționare din cauza radiației intense, fie va rămâne fără combustibilul necesar menținerii antenelor orientate spre Pământ. În această din urmă situație, sonda ar colecta în continuare date, dar nu le-ar mai putea transmite către centrul de control.

Sursa: Science News

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii