Big Bang, teoria care descrie expansiunea universului

publicat de Florin Mitrea
270 vizualizări
Explozie (ilustrație)

Big Bang este teoria care descrie expansiunea universului dintr-un punct de origine, în urmă cu aproximativ 13,8 miliarde de ani.

Ipoteticul punct de început al tuturor lucrurilor era o concentrare infinită de energie cunoscută sub denumirea de singularitate. Acest lucru este dificil de imaginat, deoarece legile fizicii nu funcționează bine cu numere infinite, ceea ce înseamnă că anumite concepte precum spațiul, timpul și alte legi ale universului nu înseamnă nimic în acest punct minuscul din care s-a născut universul.

În primele 10-43 secunde de expansiune, densitatea energiei era atât de extremă încât fizica încă nu poate oferi o explicație clară a ceea ce s-a întâmplat.

La aproximativ 10-35 secunde după Big Bang, expansiunea s-a accelerat atât de mult încât universul a crescut cu un factor de aproximativ 1050 practic într-o clipită. Această perioasă de „inflație” ajută la explicarea faptului că radiația de fond a universului este atât de uniformă.

Cum a apărut teoria Big Bang-ului?

La începutul secolului al XX-lea, astronomii erau destul de convinși că universul este static și etern. Nimic nou nu era adăugat în univers, iar mărimea acestuia nu se modifica.

Primele bănuieli reale că acest „model static” era greșit au venit sub forma unei descoperiri a astronomului american Vesto Slipher, care, în anul 1912, a furnizat măsurători ale mișcărilor din galaxiile îndepărtate.

Un deceniu mai târziu, unul dintre colegii săi, pe nume Edwin Hubble, a detaliat aceste măsurători sub formă de distanțe, oferind dovezile necesare care l-au convins pe fizicianul belgian Georges Lamaître că universul se extinde.

În mod logic, un univers care crește în dimensiuni trebuia să provină din ceva mai mic, ceea ce a furnizat primele suspiciuni că universul nostru era, la începuturi, mic și dens, iar din anumite motive a început să crească.

Sursa: Science Alert

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii