De zeci de ani, oamenii de știință avertizează că cei mai bogați 10% dintre locuitorii planetei sunt responsabili pentru o parte disproporționată din impactul asupra mediului, însă până recent această afirmație era exprimată aproape exclusiv în tone de dioxid de carbon, hectare de pădure pierdute sau specii aflate în declin.

Un nou studiu publicat în revista Communications Sustainability încearcă însă să traducă această presiune într-un limbaj pe care economiștii și factorii de decizie îl înțeleg cel mai bine: banii. Rezultatul este impresionant: daunele produse anual de consumul celor mai bogați 10% sunt estimate între 1,7 și 5,7 trilioane de dolari, o sumă care depășește deficitul global de finanțare destinat combaterii schimbărilor climatice și protejării biodiversității.

Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Leiden și Universitatea Oxford, nu încearcă să reducă natura la o simplă valoare financiară. Autorii subliniază că ecosistemele au o valoare intrinsecă imposibil de cuantificat complet. Totuși, evaluarea economică oferă un instrument util pentru formularea politicilor publice și pentru aplicarea principiului „poluatorul plătește”.

Cum au fost calculate aceste costuri?

Pentru estimarea impactului, cercetătorii au analizat amprenta de mediu a celor mai bogați consumatori ai lumii în raport cu patru dintre cele mai importante limite planetare:

• schimbările climatice;
• pierderea biodiversității;
• perturbarea ciclurilor azotului și fosforului;
• consumul excesiv de apă dulce.

Fiecărui tip de degradare i-a fost atribuit un cost economic utilizând metodologia din Environmental Prices Handbook, un ghid recunoscut pentru evaluarea monetară a efectelor asupra mediului. Analiza folosește valori exprimate în dolari americani la nivelul anului 2017, cele mai recente disponibile pentru acest tip de evaluare.

Rezultatul este o estimare anuală de 2.300–7.500 de dolari daune de mediu pentru fiecare persoană din cei mai bogați 10% ai planetei, iar în cazul Statelor Unite costul estimat ajunge la 19.000–63.000 de dolari pe persoană.

Biodiversitatea, victima invizibilă

Un aspect surprinzător al studiului este că pierderea biodiversității reprezintă cea mai mare componentă a costurilor, nu schimbările climatice.

Potrivit autorilor, între 47% și 56% din totalul daunelor provin din degradarea ecosistemelor și dispariția speciilor, în timp ce schimbările climatice contribuie cu aproximativ 36–45%. Restul este reprezentat de efectele asupra ciclurilor nutrienților și asupra resurselor de apă dulce.

Această concluzie evidențiază faptul că discuțiile publice despre mediu sunt adesea prea concentrate asupra emisiilor de carbon, ignorând că biodiversitatea stă la baza funcționării tuturor ecosistemelor. Pădurile, zonele umede, recifele de corali și alte habitate naturale nu reprezintă doar refugii pentru mii de specii, ci furnizează servicii esențiale pentru societate: purifică apa și aerul, protejează solurile împotriva eroziunii, contribuie la polenizarea culturilor agricole și ajută la reglarea climei. Atunci când aceste ecosisteme sunt degradate, costurile economice și sociale se acumulează treptat și devin tot mai greu de recuperat.

Agricultura intensivă, urbanizarea accelerată, exploatarea resurselor naturale și schimbarea utilizării terenurilor fragmentează habitatele și reduc capacitatea naturii de a susține viața. Cercetătorii atrag atenția că protejarea biodiversității nu este doar o problemă de conservare a speciilor rare, ci o investiție în stabilitatea sistemelor naturale de care depind economia, securitatea alimentară și sănătatea oamenilor. 

De ce consumă atât de mult cei mai bogați 10%?

Diferența nu este dată doar de venituri, ci mai ales de stilul de viață și nivelul consumului.

Stilul de viață al miliardarilor nu înseamnă doar locuințe luxoase, automobile exclusiviste sau un consuma mai ridicat de produse de origine animală. Un studiu realizat de Oxfam arată că primii 50 de miliardari ai lumii au efectuat, în medie, 184 de zboruri cu avionul privat într-un singur an, petrecând 425 de ore în aer. Numai emisiile rezultate din aceste zboruri echivalează cu aproximativ 300 de ani din amprenta de carbon a unei persoane obișnuite. În același timp, superiahturile lor generează într-un an emisii comparabile cu cele produse de un om obișnuit în aproximativ 860 de ani.

Emisiile provenite din investițiile miliardarilor sunt și mai impresionante: în medie, acestea sunt de aproximativ 340 de ori mai mari decât emisiile rezultate din utilizarea avioanelor private și a iahturilor la un loc. Aproape 40% din investițiile analizate sunt plasate în sectoare cu emisii ridicate, precum petrolul, mineritul, transportul maritim și producția de ciment.

Dacă toată populația lumii ar avea aceeași amprentă de carbon ca cei mai bogați 1%, întregul buget anual de carbon compatibil cu limita de încălzire de 1,5 °C ar fi consumat în mai puțin de cinci luni. Dacă toți oamenii ar trăi precum miliardarii care folosesc frecvent avioane private și superiahturi, acest buget s-ar epuiza în aproximativ două zile.

Astfel, responsabilitatea lor ecologică depășește cu mult media globală. Cercetătorii atrag atenția că influența acestei categorii nu se limitează la propriul consum, ci include și efectele investițiilor financiare și ale modelelor de consum pe care le promovează în societate.

O sumă mai mare decât finanțarea globală pentru climă și natură

Poate cea mai importantă concluzie a studiului este comparația dintre costurile estimate și resursele financiare disponibile pentru protecția mediului.

Chiar și estimarea minimă de 1,7 trilioane de dolari anual depășește necesarul internațional de finanțare identificat pentru atingerea obiectivelor climatice și pentru oprirea declinului biodiversității. La estimarea superioară, de 5,7 trilioane de dolari, valoarea devine comparabilă cu produsul intern brut al celor mai mari economii ale lumii, cu excepția Statelor Unite și Chinei.

Această discrepanță sugerează că, dacă o parte din costurile reale ale degradării mediului ar fi internalizate prin mecanisme economice eficiente, resursele disponibile pentru tranziția ecologică ar putea crește semnificativ.

Ar trebui aplicat principiul „poluatorul plătește”?

Autorii nu propun o taxă universală asupra averilor, însă susțin că rezultatele ilustrează potențialul unor politici bazate pe principiul „poluatorul plătește”, consacrat de legislația de mediu din numeroase state și de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Potrivit acestui principiu, costurile generate de poluare și de degradarea ecosistemelor ar trebui suportate, cel puțin în parte, de cei care le provoacă, și nu transferate asupra întregii societăți sau asupra generațiilor viitoare.

Printre instrumentele discutate de economiști și specialiști se numără:

• taxe asupra emisiilor de carbon;
• impozitarea bunurilor și serviciilor de lux cu impact climatic ridicat;
• taxe asupra investițiilor în industrii foarte poluante;
• mecanisme fiscale dedicate protejării biodiversității.

Susținătorii acestor măsuri argumentează că ele ar putea contribui la corectarea unei probleme economice fundamentale: costurile reale ale degradării mediului nu sunt, de regulă, reflectate în prețul bunurilor și serviciilor. Astfel, produsele și activitățile cu impact ridicat asupra mediului pot părea mai ieftine decât sunt în realitate, deoarece o parte din costuri este suportată indirect de societate prin efectele schimbărilor climatice, pierderea biodiversității, poluarea apei și degradarea sănătății publice.

Autorii studiului subliniază însă că scopul unor astfel de politici nu este penalizarea bogăției în sine, ci alinierea stimulentelor economice cu obiectivele de protecție a mediului. Veniturile obținute prin astfel de mecanisme fiscale ar putea fi direcționate către proiecte de restaurare a ecosistemelor, dezvoltarea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon, extinderea energiilor regenerabile sau sprijinirea comunităților cele mai vulnerabile la efectele schimbărilor climatice.

Există și limite ale studiului?

Ca orice analiză economică de asemenea amploare, studiul are limitări.

Valoarea monetară atribuită naturii depinde de metodologia utilizată și de ipotezele privind costurile viitoare ale degradării ecosistemelor. În plus, multe beneficii oferite de natură – precum valoarea culturală, estetică sau spirituală a ecosistemelor – nu pot fi cuantificate complet în termeni financiari.

Cu toate acestea, autorii consideră că evaluarea economică reprezintă un instrument util pentru compararea costurilor și beneficiilor diferitelor politici publice și pentru evidențierea responsabilității diferențiate între categoriile de consumatori.